Cum pe 31 octombrie se estimează că se va naşte persoana cu numărul 7 miliarde pe Glob, Business Insider propune o incursiune în timp, pentru a surprinde schimbările ce se vor produce în următorii 90 de ani.
Deşi mulţi dintre noi nu vor mai fi în 2100, Naţiunile Unite au estimat că până atunci vor exista aproximativ 10 miliarde de oameni pe Planetă, aşa că următoarea întrebare este cât de mult vor afecta lumea actualele probleme legate de foamete, sărăcie, lipsa resurselor sau schimbările climatice. Iată mai jos estimările pentru anul 2100.
Pana în 2100, 80% din populaţia omenirii va locui în oraşe
Urbanizarea crescută va fi una dintre căile principale prin care planeta va putea susţine 10 miliarde de oameni. Vor exista foarte multe oraşe sau mega-oraşe (cu peste 20 de milioane de locuitori). Posibilii "candidaţi" pentru aceste mega-oraşe sunt: Beijing, Delhi, Jakarta, Sao Paolo şi Shanghai.
Vor exista cel mult câteva sute de limbi
În prezent, se vorbesc peste 7.000 de limbi în toată lumea. Însă limbile care acum mai sunt vorbite doar de câteva persoane vor dispărea, iar engleza va deveni cea mai utilizată forme de comunicare din lume.
O piaţă a talentelor mai mobilă va însemna omogenitate mai mică în ţări precum China şi Japonia
O lume tot mai globalizată înseamnă că din ce în ce mai mulţi oameni vor trece graniţa în căutarea de oportunităţi şi pentru a se afirma. Diversitatea va deveni un lucru comun în state în care există acum o omogenitate etnică. Oraşele şi statele care nu acceptă talente din toată lumea vor rămâne în urmă.
22,3% din populaţie va avea cel puţin 65 de ani
Ceea ce înseamnă o creştere spectaculoasă în contextul în care în 2010 populaţia bătrână reprezenta 7,6 procente. Povara asupra tinerilor, în ceea ce priveşte susţinerea pensiilor, va fi din ce în ce mai mare.
Cea mai mare creştere a populaţiei va fi înregistrată în Africa
Populaţia Africii va creşte de la 1 miliard, în 2010, la 3,6 miliarde, în 2100. Saltul demografic şi geopolitic va fi spectaculos, în condiţiile în care deja există "cinci africani sub-saharieni pentru fiecare european". Alte regiuni vor cunoaşte creşteri mai lente. Spre exemplu, populaţia Statelor Unite va creşte de la 311 milioane, cât este în prezent, la 478 milioane, în 2100.
Speranţa de viaţă va fi de aproximativ 81 de ani
În prezent, speranţa de viaţă la nivel global este de 68 de ani. Cu toate acestea, raportul Naţiunilor Unite nu ia în calcul posibilitatea creşterii speranţei de viaţă pe seama "progreselor din domenii precum inginerie genetică, nanomedicină sau datorită creşterii exponenţiale a inteligenţei". De asemenea, nu sunt luate în considerare riscuri precum invazii extraterestre sau pandemii.
O populaţie în creştere va duce la o criză alimentară
În prezent există deja 925 de milioane de oameni la nivel global care se confruntă cu foametea. O creştere a populatiei va înseamna şi o creştere a numărului celor săraci, iar problema va fi adâncită de încălzirea globală. "Creşterea temperaturilor scurtează sezoanele productive în zonele tropicale şi subtropicale, riscul de secetă va fi mai mare, iar recoltele de orez şi porumb se vor reduce cu 20-40 la sută." Asta înseamnă că sute de milioane de oameni vor trebui să găsească alte surse de hrană atunci când cele tradiţionale nu vor mai exista.
Recifele de corali din lume s-ar putea dezintegra
Se estimează că dioxidul de carbon va ajunge la un nivel de 560 particule pe milion până la sfârşitul secolului, provocând distrugerea a peste 9.000 de recifele de corali din întreaga lume. Nivelul actual al dioxidului de carbon din atmosferă este situat la 388 de particule pe milion. Recifele găzduiesc mii de specii de peşte şi reprezintă hrana şi locul de reproducere a nenumărate vietăţi. Însă capacitatea de regenerare a recifelor de corali este compromisă atunci când nivelul de aciditate şi temperatura apei sunt prea mari.
Consumul de petrol, gaze naturale şi cărbune va ajunge aproape de zero
Aceste surse de energie finite vor dispărea, în cele din urmă, ţinând cont de rata noatră ridicată de consum. Energia regenerabilă (cum ar fi cea solară sau eoliană) şi hidroenergia vor fi tot mai folosite şi vor deveni principala noastră sursă de energie până în 2100.
Ar putea exista cu cinci miliarde de oameni mai mult pe Planetă, decât estimările
Raportul ONU care estimează că populaţia Globului va număra 10 miliarde de oameni până în 2100, prezintă şi două scenarii alternative, deşi puţin probabile: pot exista 15.8 miliarde de oameni sau 6,2 miliarde. În timp ce 6.2 miliarde nu reprezintă o problemă, 15.8 ar putea reprezenta "un pericol" pentru planetă.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu