vineri, 10 august 2012

Şi UPC scoate Antenele din grilă

Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Răsvan Popescu, a anunţat, joi, 10 mai, că CNA va analiza solicitarea UPC de eliminare din grila sa a canalelor Antena Group după 26 mai, la limita termenului legal de soluţionare a acesteia.
UPC a anunţat pe 27 aprilie că Antena Group a retras operatorului Focus Sat (platforma de satelit a UPC) permisiunea de retransmisie pentru posturile Antena Group.
Canalele pot fi vizionate, în continuare, până când CNA va aproba scoaterea lor din grila Focus Sat. “CNA nu are obligaţia legală să intervină în relaţiile comerciale dintre părţi, iar solicitarea de a se pronunţa va fi amânată până la limita legală de 30 de zile (n.r. 26 mai), astfel încât părţile să aibă timp mai mult să se înţeleagă, iar publicul să fie cel câştigat”, a spus Răsvan Popescu.
De asemenea, CNA a analizat împreună cu reprezentanţii societăţii de cablu UPC situaţia retransmisiei programelor locale şi regionale în sistem digital şi analogic de către UPC, după ce aceeaşi temă a fost analizată luna trecută cu RCS&RDS.
Serviciul Inspecţie al CNA a sesizat că în unele oraşe (Suceava, Târgovişte, Timişoara, Tulcea, Alba Iulia) UPC nu are inclus în grilă minimum două programe regionale şi locale, aşa cum prevăd normele în audiovizual, iar membrii CNA au acordat societăţii de cablu un termen de două săptămâni pentru soluţionarea problemelor tehnice.

vineri, 6 iulie 2012

INS: Rata anuală a inflaţiei a coborât în aprilie la 1,8%, iar cea lunară a fost de 0,07%

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 1,8% în aprilie 2012, de la 2,4%, nivel consemnat în luna martie 2012, consemnând un nou minim istoric al ultimilor 23 de ani, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În aprilie, preţurile s-au majorat cu 0,07% faţă de luna precedentă, pe fondul ieftinirii alimentelor cu 0,11% şi scumpirii produselor nealimentare cu 0,17 procente, dar şi în urma creşterii tarifelor la servicii cu 0,17%.
Rata medie lunară a inflaţiei în primele patru luni din 2012 a fost de 0,4%, faţă de nivelul de 0,7% consemnat în perioada similară din 2011.
Creşterea medie a preţurilor pe total, în perioada mai 2011 – aprilie 2012, faţă de precedentele 12 luni (mai 2010 – aprilie 2011), determinată pe baza IPC este de 4,0 %, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 4,1%, precizează INS.
Membrii Asociaţiei Analiştilor Financiar – Bancari din România (AAFBR) estimau, în cadrul unui sondaj intern, că rata anuală a inflaţiei s-ar putea situa la 2,2% în luna aprilie 2012, estimările variind între 2 şi 2,5%.

vineri, 1 iunie 2012

Hollande către Carrefour şi General Motors: companiile profitabile care anunţă concedieri vor fi aspru taxate!

În condiţiile unor concedieri anticipate la companii precum retailerul Carrefour şi producătorii auto General Motors (GM) şi Peugeot-Citroen, principalul consilier al viitorului preşedinte al Franţei a spus că Hollande intenţionează să facă foarte costisitoare concedierile de angajaţi de către marile companii şi „să se lupte“ cu mari angajatori pentru a-i obliga la o abordare „morală“

Hollande, care îşi va prelua atribuţiile pe 15 mai, a declarat înainte de victoria în alegeri că va încerca să impună penalizări financiare companiilor profitabile care anunţă concedieri doar pentru a-şi mări preţul acţiunilor, relatează Reuters.
Principalul consilier al viitorului preşedinte, Michel Sapin, a spus că Hollande îşi va respecta rapid angajamentul.
Sapin, considerat drept posibil viitor prim-ministru sau ministru de Finanţe, a spus că scopul este ca astfel de concedieri să devină „extrem de costisitoare“.
GM a anunţat miercuri că va analiza închiderea unei fabrici la Strasbourg, în estul Franţei, iar analiştii anticipează că Peugeot Citroen va închide în acest an un centru mare de producţie la nord de Paris.
Există totodată temeri că şi Carrefour va desfiinţa 3.000-5.000 de locuri de muncă, cu toate că viitorul director general al grupului, George Plassat, a refuzat să confirme acest fapt la discuţiile de joi cu sindicatele.
Hollande s-a angajat să tempereze austeritatea din Europa, să creeze 150.000 de locuri de muncă, cu ajutorul statului, şi să încerce inversarea trendului ascendent al şomajului, în prezent de aproape 10%, pe parcursul mandatului său de cinci ani.

luni, 28 mai 2012

Sindicatele din sănătate solicită implementarea unui nou sistem de salarizare

Federaţia “Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) a transmis vineri un comunicat prin care solicită implementarea unui nou sistem de salarizare în sănătate, deoarece o eventuală revenire la veniturile anterioare nu constituie un ideal pentru salariaţii din acest domeniu.
“Patosul restauraţiei salariale caracterizează şi acest Guvern, la fel ca şi pe cele anterioare. Din păcate, intenţia Executivului riscă să fie doar una de suprafaţă în ceea ce priveşte salariile lucrătorilor din sănătate, deoarece concomitent se iau măsuri dure de reducere a salariilor în unele spitale din ţară, ca urmare a reducerii sporurilor.
Există totodată spitale care fie nu sunt finanţate la un nivel adecvat, cel mai adesea, fie sunt dominate de un exces de autoritate şi interes, ivite în contextul unei descentralizări greşit înţelese şi mult prea excesive”, a declarat Viorel Rotilă, preşedintele FSSR.
Acesta a precizat, totodată, că personalul din sănătate merită un nou sistem de salarizare, separat de cel al bugetarilor, bazat pe recunoaşterea nivelului de pregătire, a importanţei sociale a muncii şi a efortului depus.

miercuri, 23 mai 2012

Moneda naţională a ajuns la un nou minim istoric în faţa celei europene

Moneda naţională s-a depreciat vineri, 11 mai, la un minim istoric, în raport cu euro, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de 4,4265 lei, în creştere cu 1,00 bani (0,23%) comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa anterioară, de 4,4165 lei pentru un euro.
Leul s-a depreciat şi faţă de dolarul american, BNR afişând un curs de 3,4141 lei, mai mare cu 0,68 bani (0,20%) faţă de cursul anunţat joi, respectiv 3,4141 lei.
Gramul de aur a fost cotat, vineri, la 173,8657 lei, în scădere cu 0,5549 lei (0,31%), comparativ cu valoarea de 174,4206 lei, stabilită în şedinţa precedentă.
Potrivit lui Daniel Dăianu, profesor SNSPA, unul din factorii care duc la această volatilitate este faptul că asigurările date de grupurile bancare mari, că vor menţine expunerea pe România, sunt discutabile deoarece sunt date care arată ieşiri de fonduri şi sunt date, totodată, care arată că unele bănci doresc să-şi reducă activele în România.
“Acest fenomen nu este surprinzător însă. El face parte din ceea ce în Europa în domeniul bancar se numeşte deleveraging. Dezintermedierea nu s-a terminat în Europa şi băncile au şi mari dificultăţi în a se capitaliza mai bine. Ele şi spun că fără capitalizare, pe care nu o pot obţine, nu pot să crească creditarea sau să o menţină în condiţiile noilor reguli prudenţiale. Există un război teribil acum pentru cum să se aplice noile reguli prudenţiale. Acestă dezintermediere se simte şi în România. Nici nu avem o prezenţă autohtonă în sistemul bancar care să nu fie supusă unor optimizări la nivel regional, la nivel european şi care să permită menţinerea expunerii. Este un curent de profunzime care nu are cum să nu se simtă în România”, a spus, recent, Dăianu.
Potrivit acestuia, un alt motor al deprecierii leului este legat de ceea ce se întâmplă în Grecia.

“Drama zonei euro continuă şi nu avea cum să se sfârşească prin injecţiile de lichiditate efectuate de Banca Centrală Europeană. Mare parte din acei bani s-au întors în plasamente la Banca Centrală Europeană, nu în creditare. Chiar achiziţiile făcute de obligaţiuni suverane spaniole şi italiene, aţi văzut că au fost făcute de băncile, mai ales, din Italia şi din Spania.
Deci nu s-a uşurat situaţia finanţării bugetelor publice. Ceea ce s-a întâmplat în Grecia a depăşit aşteptările rele, plus chiar alegerile din Franţa au făcut pieţele să fie mai schizofrenice. Noi ştim că atunci când zona euro este mai suferindă există o presiune pe valutele locale, adică şi zlotul şi forintul maghiar şi leul. Este un context nefavorabil combinat cu o dezintermediere, care şi ea (dezintermedierea n.r.) este legată de un context şi noi o simţim mai mult decât în Polonia, unde sectorul bancar are o prezenţă a capitalului autohton mai puternică. Toate acestea le simţim”, a explicat profesorul SNSPA.
În acelaşi timp, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a afirmat la prezentarea raportului pe inflaţie că leul tinde să se deprecieze, după ce, în urmă cu un an, Banca Naţională a României (BNR) se “chinuia” să nu se aprecieze leul pentru a nu descuraja exporturile, a declarat, marţi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la prezentarea raportului asupra inflaţiei.
“Acum 12 luni, Banca Naţională a României (BNR) se “chinuia” să facă să nu se aprecieze leul, pentru a nu descuraja exporturile, iar acum el tinde să se ducă în extrema cealaltă. Acum, după un an, el tinde să se ducă în partea cealaltă, spre 4,4 şi mai mult. Fundamentele interne nu s-au schimbat, dar mişcările de capital sunt evidente. În primăvara anului precedent începuseră din nou intrări de capital, în România şi în alte ţări din Europa răsăriteană.
Din toamna acestui an, cu deosebire din poziţia băncilor comerciale mari europene, au loc ieşiri de capital. Influenţează cursul, determină în mare măsură raportul cerere/ofertă pe piaţa valutară şi este sursă, aşa cum s-a văzut în cazul Poloniei, de mare volatilitate”, a spus Isărescu.

Guvernatorul a mai afirmat că zlotul polonez a variat şi cu plus/minus 10%.

vineri, 18 mai 2012

Marele premiu la jocul Loto 6/49 depăşeşte 5 milioane de lei

arele premiu la jocul Loto 6/49 depăşeşte cinci milioane lei, respectiv peste 1,1 milioane de euro, în timp ce la jocul Noroc este de 1,815 milioane lei, adică aproximativ 411.000 de euro, iar la jocul ‘Joker’, la categoria I, reportul depăşeşte 6,627 milioane lei (peste 1,5 milioane de euro), a anunţat vineri, 11 mai, Loteria Română.
În urma tragerii loto de joi, 10 mai, 6 mai, la jocul Loto 5/40 la categoria I s-a înregistrat un câştig în valoare de 64.934,72 lei. În ceea ce priveşte jocul Super Noroc, la categoria I reportul este de 62.813,39 lei.
Noile trageri Joker, Noroc Plus, Loto 5/40, Super Noroc, Loto 6/49 şi Noroc vor avea loc joi, 10 mai, în emisiunea ”Lozul cel Mare”.
În primele patru luni ale acestui an, Loteria Română a acordat la jocurile automatizate pe care le organizează aproximativ 2,6 milioane de premii în valoare totală de peste 51,3 milioane euro.

miercuri, 16 mai 2012

Adrian Vasilescu (BNR): Nu există nicio şansă să avem un curs stabil


Nu există nicio şansă, în această perioadă, să avem un curs stabil, a declarat, vineri, 11 mai, la un post privat de televiziune, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR). “Piaţa este stabilă, acesta este un lucru cert, şi nimeni nu poate contrazice. Piaţa valutară este stabilă, dar cursul valutar nu mai poate fi stabil când în Polonia mişcarea de astăzi este cu mult peste a noastră şi celelalte valute se mişcă în sus şi în jos. În general în jos, acum când investitorii devin foarte prudenţi. Investitorii nu se pot repezi decât acum să-şi acumuleze valută. Valuta este mai sigură, în mintea lor, decât moneda naţională”, a explicat Vasilescu.
Potrivit acestuia, BNR are certitudinea că piaţa valutară rămâne stabilă.
“Fluctuaţiile sunt dependente, sper de aici încolo, numai de factorii externi, în speranţa că se aşează lucrurile din punct de vedere politic şi economic în ţară la noi”, a mai afirmat oficialul BNR.
Moneda naţională s-a depreciat vineri la un minim istoric, în raport cu euro, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de 4,4265 lei, în creştere cu un ban (0,23%) comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa anterioară, de 4,4165 lei pentru un euro.
Leul s-a depreciat şi faţă de dolarul american, BNR afişând un curs de 3,4141 lei, mai mare cu 0,68 bani (0,20%) faţă de cursul anunţat joi, respectiv 3,4141 lei.
Gramul de aur a fost cotat, vineri, la 173,8657 lei, în scădere cu 0,5549 lei (0,31%), comparativ cu valoarea de 174,4206 lei, stabilită în şedinţa precedentă.